Le Concert - o apologie a sufletului rus

"Le concert" e o apologie a sufletului rus, a artistului care traieste prin si pentru pasiunea sa. Asistam la atingerea unui vis de 30 de ani care se implineste la capatul unui drum presarat cu peripetii, situatii comice, uneori tragice, drame personale ale unor suflete de artisti talentati care gusta nedrepatatea unei vieti ruinate de regimul politic dintr-o tara in care nonvalorile au invins bunul simt. Visul poate fi implinit doar prin evadarea din acest spatiu, iar finalul e triumfal si emotionant, la unison cu muzica divina.
M-a marcat tehnica punerii in opozitie a celor doua lumi in care se petrece actiunea. Rusia e prezenata ca un spatiu haotic, „patinat” prin decorurile si costumele invechite, un mediu sonor bruiant , filmari cu camera pe umar, incadrari proaste, o Piata Rosie sinistra, personaje captive in complezenta propriei nereusite intr-o stare de adormire care asteptau, aproape fara nici o speranta , sansa de a a-si recastiga respectul de sine, de a contribui la realizarea unui vis maret (a lui Andrei si a lor in egala masura), in timp ce la Paris e totul luminos, ordonat, perfect, tehnica filmarii e simetrica, cu pozitii fixe si miscari studiate. Diferenta dintre cele doua lumi e si mai evidenta in scena intalnirii celor doua personaje principale la restaurant, unde Andrei se exprima intr-o franceza atipica si poarta un costum nou, dar care nu e pe masura lui si e parca din alta epoca. E pe punctul de a face confesiunea dar decide sa nu o faca si bea pahar dupa pahar, desi se afla in perioada de recuperare din alcoolism (in Rusia este atat de determinat sa-si realizeze visul incat reuseste sa-si invinga viciul tradat prin tremurul puternic al mainilor). Aici ruptura dintre cele doua lumi e si mai puternica, putand duce la esuarea visului tuturor, la anularea concertului.
O scena care mi-a placut mult este cea a repetitiei “ratate”, la care membrii orchestrei nu se prezinta, in care Anne-Marie Jacquet este convinsa sa nu renunte la concert de interpretarea violoncelistului care se prezinta drept cel mai putin talentat, fiind singurul care are nevoie sa repete si de interpretarea virtuoasa la vioara a tiganului (Caliu - liderul Tarafului de la Clejani- care a invatat sa cante Ceaikovski si Paganini dupa un CD) care o invaluie si o poarta de la starea de neincredere la cea de curiozitatea si admiratie.
Concertul propriuzis –finalul filmului si punctul culminant- reprezinta atingera visului comun (atat a personajelor ruse cat si a celer franceze) in care momentul de maxima intensitate il constitue confesiunea prin ganduri si priviri sustinute de vibratia si limbajul viorii solistei .
Filmul e "comedie si drama, o dramaturgie comica. Pentu mine asa e viata" (Radu Mihaileanu)

Va recomand "calduros" sa-l vedeti inainte sa apara pe site-uri cu downloaduri gratuite. Este un film superb, care nu trebuie ratat!

2

0